Provocarea zilei - ecumenismul

Nu sunt ateu – ci credincios. Ţin să spun asta, pentru ca, în cele ce urmează, să nu fiu greşitînţeles. Un concept care mă depăşeşte: ecumenismul. Adică: oameni de religii diferite, care se adună şi se roagă împreună, zicând, ok, nu avem acelaşi mod de a-l reprezenta pe Dumnezeu, însă toţi suntem credincioşi, fraţi etc., hai să ne rugăm cu toţii.

Nu zău.

După secole, milenii în care fiecare religie s-a străduit cu sârg să ne explice că ne împărţim în "credincioşi" versus păgâni/eretici/necredincioşi şi alte specimene. După ce, recent-proaspăt (Războaiele de secesiune din Iugoslavia, anii 1990) indivizi cu aceeaşi moştenire genetică şi mai mult sau mai puţin culturală s-au masacrat la modul cel mai înfiorător, numai pentru că se închinau de la dreapta la stânga, sau de la stânga la dreapta? După ce ortodocşii au ars pe rug bogomili, catolicii au ars pe rug catari, evreii au ars pe rug beduini ce nu voiau să se convertească la iudaism, catolicii (tot ei) au făcut Noaptea Sfântului Bartolomeu, protestanţii au repetat figura în sens contrar la Sens sau la Antwerpen (de pildă), puritanii au perforat limbile antinomiştilor cu ace înroşite în foc – ca să nu mai zicem ce şi-au făcut unii altora creştinii şi arabii, şi reciproc?

După toate astea, şi după ce nici o scuză nu a venit din nici o parte, îmi vorbeşti de ECUMENISM? De când ţi-e fratele imam frate, după ce vreme de 1000 de ani mi-ai spus că e păgân şi că să-l căsăpesc? De unde mi-e fratele catolic frate, după ce, cu 10 ani în urmă, un călugăr atonit îi spunea unui prieten care voia să se căsătorească cu o greco-catolică, "fiule, e ca şi cum ai da lumina pe intuneric"? De unde, pe nepusă-masă, suntem toţi fii ai lui Dumnezeu? După ce fiecare din profeţii noştri ne zice că el e ultimul, că dacă au mai fost şi alţii, nu se pune, leapşea, sunt escroci, swindlers? Că felul în care ducem pâinea la gură ne va salva de damnaţiunea finală, spre deosebire de ceilalţi, care oricâte fapte bune ar face, nu se vor salva? Că ţa Floarea, baba cu basma care îşi face cruci peste cruci în fiecare duminică, cruci mărunte în poală de fiecare dată când trece cu autobuzul pe lângă biserică, ca şi cum ar cânta la o balalaică minusculă, va fi salvată în Ziua de Apoi, şi va cânta Te Deum-uri cât o va ţine eternitatea, în vreme ce domnul Nakamura, care e shintoist (închinător la idoli) şi care nu se roagă la nimic (mai puţin la spiritele aleii din grădină, în tokonoma (altarul) familiei, chiar dacă îşi va dedica viaţa ajutoarelor pentru copiii din lumea a treia, va muri ca un câine şi sufletu-i sau va dispărea ca o boare, sau va suferi în infern, că de, e idolatru?

Apoi vin avocaţii lui Dumnezeu, c-o fi, c-o păţi, nu domne, că oamenii buni sunt răsplătiţi de Dumnezeu, că sunt creştini care se ignoră, etc. Şi mie îmi vine să-i iau de gulerul sutanei şi să le zic, când ardeau oamenii pe ruguri, where that fuck have you been? Când vi se spunea că fratele de-a lăturea e mai rău ca satana numai că se închină de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, şi că a-i ucide pruncii nu e un păcat, şi că te iartă Domnul dacă-i stârpeşti în ou pe eretici – where the fuck have you been? Acum te scuzi, stai c-o fi c-o păţi, e secolul 20, eşti ecumenic? Eşti ecumenic, că n-ai încotro, că lumea se secularizează, îţi fuge pământul de sub picioare, mai bine cu credincioso-ecumenicul Ibrahim, decât cu agnosticul Popescu? Haida de.

Uite, ia invită-i la club şi pe atei. Că şi ei sunt dogmatici, a nu crede în Dumnezeu e un fel de a crede, nu-i aşa? Este a crede în nefiinţă, care tot o religie este – cel puţin, în ceea ce priveşte intransigenţa, intoleranţa, siguranţa trufaşă în propriile adevăruri absolute.

Cine mai rămâne neinvitat la bal? Toţi aceia care cred – dar se îndoiesc. Care Ezită. Care cred că nu au neapărat nevoie de intermediari (şi asta deranjează). Care se declară profund credincioşi/atei, dar care refuză hegemonia şi tezele clericatului religios ori ateu. Asta deranjează FOARTE mult.

Căci, la urma urmelor – CE ESTE O RELIGIE, CE ESTE O DOGMÃ, altceva mai mult decât un sistem menit să-l rătăcească pe om, să-l năucească, să-l îndepărteze de Dumnezeu şi să-l supună unei ordini temporale, umane şi birocratice?

Credinţa e o candelă, pe care o ţii în palmă. Iar ecumenismul nu e decât o conspiraţie de stingători de lumânări, de sfărâmători de conştiinţe, care nu aşteaptă decât o ocazie pentru a te strivi (face parte din Canon), de a te desfiinţa, al nostru eşti, naşule, mânca-ţi-aş, pentru a-ţi instala o mantră repetitivă la locul unde ar fi trebuit să ai un creier.

Shi tu, ca BUN credincios, o să-ţi ascuzi capul în palme –ELLI, ELLI, LAMMA SABACHTANI?