"The only interesting answer is one that destroys the question." Susan Sontag. Poate că da, poate că nu. În orice caz, mi se pare inutil să pui cuiva întrebări al căror răspuns poate fi anticipat. E o formă de sociabilizare, un fel de smalltalk imbecil dar care te ajută să spargi gheaţa, sau paradoxal – să păstrezi distanţele. "Ce cald e azi." În franceză: "Ca va?" răspuns: "Ca va?". Adică, "How do you do", al cărui traducere este, o ştim, "Salutare" şi nu "Ce mai faci?". Aşadar, stimaţi privitori: "Ca va?" ăă vreau să spun, ce mai faceţi.
După două luni fără internet, m-am trezit cu o foame de comunicare teribilă, un chef de a căuta oameni cu lanterna ziua-n amiaza mare în piaţă. Aş fi dorit să mărturisesc că pentru unul ca mine, creatură hibridă, cu rădăcinile şi oftaturile în România, corpul în Franţa şi sufletul în Catalunya, două luni fără internet înseamnă ţicneală curată. Mă pregătisem să povestesc câte lucruri se fac pe internet şi cum descoperi că fără conexiune eşti împuţinat în libertate de acţiune ca după o fractură care te ţintuieşte la pat cu piciorul în ghips. Dar lucrurile astea sunt atât de evidente, încât pe măsură ce tastez, îmi dau seama că e absurd să scriu despre ele, abuzând de timpul celor care mă citesc.
Aşa că, decât să înşir banalităţi banale, mai bine să întreb întrebări întrebătoare, pe care le pun tocmai pentru că răspunsul nu mi se pare evident:
1. Dacă ai afla că scriitorul tău preferat, al cărui geniu te-a învăţat totul despre literatură, a fost în viaţa de toate zilele un sinistru pedofil şi serial killer - va rămâne el, pe mai departe, scriitorul tău preferat? (amintesc, opera lui, (deloc sinistră, să zicem) e de un geniu literar incontestabil, şi nu propovăduieşte valori anti-morale. Dar omul în sine a fost un monstru (dacă argumentele monstruozităţii propuse de mine nu vă convin, alegeţi altele – ştiu eu, a susţinut echipa de fotbal pe care o urâţi din răsputeri…)
2. Ai un câine, şi ţii mult la el. Într-o zi, cineva sună la uşă. Nişte domni în costum şi cravată se prezintă. Sunt membri ai unei organizaţii secrete, şi îţi fac dovada puterii lor: pe o micro-cameră de luat vederi, un satelit spion îţi înfăţişează o scenă în direct a lui George Bush, care joacă golf cu Ben Laden. Te ciupeşti, să vezi dacă visezi – nu e vis. Domnii în costum îţi explică motivul vizitei: fetiţa unui mare demnitar, un copil nevinovat, e bolnavă. Şi experţii Organizaţiei au descoperit că, în mod miraculos, câinele tău conţine o genă care îi poate salva viaţa fetei. Dar pentru acesta, câinele tău va fi sacrificat. Însă Organizaţia acţionează în spiritul respectului liberului arbitru al fiecăruia, oricare ar fi miza. Trebuie să alegi: îţi vei trimite câinele la moarte pentru a salva viaţa unui copil necunoscut?
3. Aceeaşi întrebare, cu variaţiuni: dar dacă şansele de-a salva copilul sunt de 80%? Dar de 20%? Dar dacă n-ar trebui să fie sacrificată viaţa câinelui, ci să ţi se taie un deget? Dar dacă în schimbul tăierii degetului s-ar ajunge, în sfârşit, la pacea mondială (Organizaţia ţi-o demonstrează cu probe irefutabile, sprijinite de grafice şi liste lungi şi formule şi ecuaţii, şi ca să-ţi risipească orice dubiu, îţi spune că idolul tău din tinereţe era cântăreaţa sexuală Samantha Fox, a cărei fotografie o ascunsesei sub pat la 13 ani, în ziua în care înflorise zarzărul). Dar dacă pentru a se ajunge la pacea mondială e nevoie să ţi se taie un braţ, cu şanse de ajungere la pacea mondială de 55%? A se construi graficul indeciziei unui eşantion reprezentativ de cetăţeni în funcţie de probabilitatea obţinerii păcii şi mărimea părţii din propriul corp care trebuie amputată în acest scop.
4. Un străin care îţi oferă dovezi irefutabile că e Trimisul lui Dumnezeu sau cel puţin un extraterestru foarte foarte deştept şi evoluat îţi pune în mână o ruletă rusească: seamnănă cu un revolver din filmele cu cauboi, cu butoiaş. Îţi explică (oferindu-ţi miracolele necesare ca să-l crezi – face să înflorească trandafirii în miez de iarnă, permite intrarea Albaniei în Uniunea europeană etc.) că în acel revolver sunt două gloanţe virtuale. Eşti liber să-ţi tragi unul din ele în cap, sau să refuzi jocul. Primul glonţ virtual îţi dă nemurirea, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte. Al doilea te omoară – moarte cu totul, moarte atee, după care din tine nu mai rămâne nimic, sufletul tău e şters din analele universului. Dacă refuzi, nu le vei avea nici pe una, nici pe alta. Ce faci? Dar dacă erau două gloanţe nemuritoare şi unul atotmuritor? Et caetera.
5. Eşti burlac. Întâlneşti o fată, o recunoşti în ea pe femeia vieţii tale. Vă îndrăgostiţi, vă
căsătoriţi. Dar înaintând către altar, întâlneşti privirea unei necunoscute, şi realizezezi că de fapt, ACEEA e femeia hărăzită ţie, că ai putea-o iubi de o mie de ori mai mult, privirea ei te sfredeleşte, dogoritoare, îţi dă ameţeli, te cheamă. Preotul repetă întrebarea. Lângă tine, fosta iubită zâmbeşte fericit şi te priveşte cu încredere, convinsă că n-ai răspuns imediat din cauza emoţiei. Ce faci? A se schimba sexul personajelor din scenariu şi restul artificiilor după bunul plac.
După două luni fără internet, m-am trezit cu o foame de comunicare teribilă, un chef de a căuta oameni cu lanterna ziua-n amiaza mare în piaţă. Aş fi dorit să mărturisesc că pentru unul ca mine, creatură hibridă, cu rădăcinile şi oftaturile în România, corpul în Franţa şi sufletul în Catalunya, două luni fără internet înseamnă ţicneală curată. Mă pregătisem să povestesc câte lucruri se fac pe internet şi cum descoperi că fără conexiune eşti împuţinat în libertate de acţiune ca după o fractură care te ţintuieşte la pat cu piciorul în ghips. Dar lucrurile astea sunt atât de evidente, încât pe măsură ce tastez, îmi dau seama că e absurd să scriu despre ele, abuzând de timpul celor care mă citesc.
Aşa că, decât să înşir banalităţi banale, mai bine să întreb întrebări întrebătoare, pe care le pun tocmai pentru că răspunsul nu mi se pare evident:
1. Dacă ai afla că scriitorul tău preferat, al cărui geniu te-a învăţat totul despre literatură, a fost în viaţa de toate zilele un sinistru pedofil şi serial killer - va rămâne el, pe mai departe, scriitorul tău preferat? (amintesc, opera lui, (deloc sinistră, să zicem) e de un geniu literar incontestabil, şi nu propovăduieşte valori anti-morale. Dar omul în sine a fost un monstru (dacă argumentele monstruozităţii propuse de mine nu vă convin, alegeţi altele – ştiu eu, a susţinut echipa de fotbal pe care o urâţi din răsputeri…)
2. Ai un câine, şi ţii mult la el. Într-o zi, cineva sună la uşă. Nişte domni în costum şi cravată se prezintă. Sunt membri ai unei organizaţii secrete, şi îţi fac dovada puterii lor: pe o micro-cameră de luat vederi, un satelit spion îţi înfăţişează o scenă în direct a lui George Bush, care joacă golf cu Ben Laden. Te ciupeşti, să vezi dacă visezi – nu e vis. Domnii în costum îţi explică motivul vizitei: fetiţa unui mare demnitar, un copil nevinovat, e bolnavă. Şi experţii Organizaţiei au descoperit că, în mod miraculos, câinele tău conţine o genă care îi poate salva viaţa fetei. Dar pentru acesta, câinele tău va fi sacrificat. Însă Organizaţia acţionează în spiritul respectului liberului arbitru al fiecăruia, oricare ar fi miza. Trebuie să alegi: îţi vei trimite câinele la moarte pentru a salva viaţa unui copil necunoscut?
3. Aceeaşi întrebare, cu variaţiuni: dar dacă şansele de-a salva copilul sunt de 80%? Dar de 20%? Dar dacă n-ar trebui să fie sacrificată viaţa câinelui, ci să ţi se taie un deget? Dar dacă în schimbul tăierii degetului s-ar ajunge, în sfârşit, la pacea mondială (Organizaţia ţi-o demonstrează cu probe irefutabile, sprijinite de grafice şi liste lungi şi formule şi ecuaţii, şi ca să-ţi risipească orice dubiu, îţi spune că idolul tău din tinereţe era cântăreaţa sexuală Samantha Fox, a cărei fotografie o ascunsesei sub pat la 13 ani, în ziua în care înflorise zarzărul). Dar dacă pentru a se ajunge la pacea mondială e nevoie să ţi se taie un braţ, cu şanse de ajungere la pacea mondială de 55%? A se construi graficul indeciziei unui eşantion reprezentativ de cetăţeni în funcţie de probabilitatea obţinerii păcii şi mărimea părţii din propriul corp care trebuie amputată în acest scop.
4. Un străin care îţi oferă dovezi irefutabile că e Trimisul lui Dumnezeu sau cel puţin un extraterestru foarte foarte deştept şi evoluat îţi pune în mână o ruletă rusească: seamnănă cu un revolver din filmele cu cauboi, cu butoiaş. Îţi explică (oferindu-ţi miracolele necesare ca să-l crezi – face să înflorească trandafirii în miez de iarnă, permite intrarea Albaniei în Uniunea europeană etc.) că în acel revolver sunt două gloanţe virtuale. Eşti liber să-ţi tragi unul din ele în cap, sau să refuzi jocul. Primul glonţ virtual îţi dă nemurirea, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte. Al doilea te omoară – moarte cu totul, moarte atee, după care din tine nu mai rămâne nimic, sufletul tău e şters din analele universului. Dacă refuzi, nu le vei avea nici pe una, nici pe alta. Ce faci? Dar dacă erau două gloanţe nemuritoare şi unul atotmuritor? Et caetera.
5. Eşti burlac. Întâlneşti o fată, o recunoşti în ea pe femeia vieţii tale. Vă îndrăgostiţi, vă
căsătoriţi. Dar înaintând către altar, întâlneşti privirea unei necunoscute, şi realizezezi că de fapt, ACEEA e femeia hărăzită ţie, că ai putea-o iubi de o mie de ori mai mult, privirea ei te sfredeleşte, dogoritoare, îţi dă ameţeli, te cheamă. Preotul repetă întrebarea. Lângă tine, fosta iubită zâmbeşte fericit şi te priveşte cu încredere, convinsă că n-ai răspuns imediat din cauza emoţiei. Ce faci? A se schimba sexul personajelor din scenariu şi restul artificiilor după bunul plac.
