Gusturile mele dubioase

În adolescenţă, în general, majoritatea indivizilor aderă la o gaşcă de cartier sau o societate secretă. Nu constitui o excepţie – a mea se chema "Clubul Leland" (cu trimitere la Twin Peaks, serial cult al acelor ani, şi care ne-a marcat existenţele), şi era compus din ascultătorii şi fanii genialului om de radio, DJ şi mentor fără voie Nicolae Cocârlea. De la el am învăţat cam tot ce ştiu despre muzica alternativă, şi în perioada aceea (primul cincinal – hei, rup – al anilor 90 – mi s-au cristalizat viziunea, preferinţele şi gusturile muzicale, şi o anumită concepţie culturală, literară, societală şi – nu în ultimul rând – politică.

Toate astea s-ar putea situa sub semnul alternativei la alternativă, a undergroundului undergroundului (subsol nivelul doi) al valorilor care nu se pot găsi decât acolo unde nu te aştepţi. Am I too boring?

Toată această lungă introducere personală (urăsc confesiunile publice) ca să zic că, uneori, ni se întâmplă la toţi alternativii, avangardiştii, să avem slăbiciuni pentru anumite personaje sau evenimente din sfera popularului, trivialului, kitschului. Nu, nu mă scuz – ci mă explic. Unele pot fi reminiscenţe justificate de trăiri personale – eu, care mă revendic, ca gusturi muzicale, de la Sex Pistols şi de la Ada Milea în sus – dacă se poate un mai-sus decât aceştia – la vârsta de cinci ani, eram fan Margareta Pâslaru (Veronica!!) şi chiar am pus mâna pe telefon să sun la radio, la curierul melodiilor, şi să protestez că hitul meu preferat "Vitejii, un doi trei" – nu e difuzat destul de des – alegându-mă cu apostrofarea tovarăşului de la celălalt capăt al firului.

Deci, subiectul postului? Uite, îmi place Eminem! Mai precis, nu *tot* Eminem, ci clipul "We made you". Individul e absolut execrabil, obscen cât cuprinde, ranchiunos, başca se laudă tot timpul cu dimensiunile sexului său, de proporţii negroide. Dar… are talent, şi crezând în capacităţile mele paranormale de analiză ultra-materială (am o metodă personală de degustare a vinurilor –mă uit la etichetă, şi zic dacă îmi place sau nu; fiabilitate: 88,923%) – la început, am zis, nu-mi place, ceea ce face e dezgustător, nu am văzut, dar nu e nevoie să văd ca să ştiu că nu-mi place - adică, aceeaşi atitudine repropabilă pe care o reproşez celor care se iau Satanic Verses, de Rushdie, fără să le fi citit (de şapte ori şi în patru limbi, ca mine). Sper că aţi înţeles că e vorba de auto-ironie? E ok?

Da, îmi place clipul lui Eminem, de aia mă tot scuz – cel puţin, parodierea colistierei lui McCain (mai ştiţi încă cine e ăla? rivalul lui Obama la Casa albă, cel care voia să provoace un nou război mondial…) mi se pare absolut delicioasă (şi de prost-gust, de acord) cu tăietorul de lemne viril, eschimosul şi ursul polar. Aluziile Star Trek mi se par vintage-nostalgice, iar parodierea câtorva staruri feminine ale momentului, absolut inocentă (elogierea lor continuă fiind o formă de obscenitate cu mult mai deranjantă, după părerea mea).

Deci, sunt fan declarat Eminem, eu care urăsc rapul din răsputeri, inclusiv Bug Mafia şi Paraziţii (din considerente strict epidermice).

Clipul cu pricina: We made you