Despre bloage şi alte plurale neregulate

Am făcut mofturi (mă repet) în legătură cu inaugurarea sau nu a unui blog. Am făcut-o în momentul în care am realizat că a întoarce dosul respectivului mijloc personal de comunicare în masă e astăzi ca şi cum ai refuza să porţi pantofi, pentru că, chipurile, poţi să mergi bine mersi şi desculţ. Am hotărât, cu toate reticenţele de rigoare (cafea nu vrei? ar fi putut să-mi spună un prieten exasperat de ezitările mele) să-i dau drumul, să respect formele, şi să-mi rezerv fondul. De ce spun chestiile astea? Pentru că în sfârşit, am ajuns să-mi fac un blog interactiv (scuzaţi tautologia) adică mi-am pus jurnalul pe un sit care permite schimbul de idei cu altă lume. Asta era a doua temere a mea – dacă îi las pe alţii să-mi răspundă – ce-mi vor răspunde? şi, scuzaţi rasismul, de la români mă aştept la ce poate fi mai rău – nu că ar fi mai proşti, şi nici mai răi- Doamne fereşte, lucrurile stau taman dimpotrivă !- ci pentru că în general forumurile româneşti pe care le-am cunoscut lapidar sfârşesc toate prin a se troll-iza iremediabil – adică, începi să vorbeşti despre ceva anume, şi sfârşeşti într-o bălăcăreală generalizată, în care fiecare îl face cu ou şi oţet pe Aproapele de nu se vede, omiţând în cele din urmă de la ce a plecat şi de ce.
Pentru a lămuri lucrurile, această însemnare are două scopuri precise. (1) să testez că blogspot funcţionează pe-bune; (2) să pun ceva la blog şi să am conştiinţa împăcată.
Continuaţiunea, pe mai încolo. Sau – cum spunea un cunoscut de-al meu prelat, pe webmessenger, cu câteva minute în urmă – « Habemus papa – avem patriarh ». Ãăă… Să ne trăiască – ce-aţi vrea, creştineşte, să spun ? Şi să-şi facă treaba, nu ? Spor la lucru, domnule părinte. Şi să puneţi o vorbă bună, Mai Sus, pentru ca mai jos să steie lucrurile mai puţin prost…