George Mureşan

Datorită unui eveniment casnic nedorit (fiică-mea a vărsat un pahar cu apă pe tastatura portabilului, care şi-a dat duhul) a trebuit să-mi iau altul. Calculator. Este al patrulea în cinci ani. Trecând peste detaliul hidrofob, mi se pare aberant să trebuiască să-mi înlocuiesc calculatorul din te miri ce. Căutând pe internet, am găsit un interviu mai vechi al unui responsabil de la Microsoft, care estima că e normal ca oamenii să-şi schimbe calculatorul o dată la doi ani. Adică taman cazul meu. Mie nu mi se pare normal : din punct de vedere logistic, o sculă care să-mi permită să surfez pe internet la o viteză rezonabilă (cât să pot urmări un post tele în direct) să downloadez materiale ilicite în timp util, să editez text, tabele, imagini, video şi audio e suficientă. Peste zece ani, îmi va fi la fel de suficientă. Cerinţele mele informatice nu vor evolua. Sunt anumite nevoi umane care ajung la un grad de saturaţie, şi după ce au atins un anumit nivel de perfecţiune, nu mai ai ce să revoluţionezi la ele. Să luăm, de pildă, femeia : după varianta biblică, Dumnezeu a croit-o din coasta lui Adam, şi gata. Ea corespunde în mare nevoilor libidoului masculin ; că e mare sau mică, cu cizme sau fără, grasă sau slabă, guralivă sau tăcută, rămâne acelaşi produs finit, cu anumite caracteristici opţionale (sau nedorite). Să luăm, de pildă, un ceainic : obiectul respectiv are menirea să facă ceai : că-i pui clopoţei sau nu, că stă pe pernă de aer sau că ştie sau nu să cânte, uzul lui e acelaşi, într-o mie de ani n-o să poată evolua de o mie de ori, oricât s-ar screme managerii, designerii, şi alţi ingineri de produse finite a căror misiune e să ne facă să cumpărăm cât mai multe porcării de care nu avem nevoie.
Să ne întoarcem la calculator : am avut neplăcuta surpriză să constat că în comerţul informatic, cel puţin în Franţa, e deja imposibil să mai găseşti un calculator echipat cu bătrânul (bătrânul !) Windows XP. De-abia mă obişnuisem cu el, cu butoanele lui mari şi greţoase, ca nişte bomboane mentolate. Acum peste tot te-mpiedici de Vista – o versiune mai sigură, mai mişto, mai tridimesională, mai… nouă. Concluziile mele ? Un sistem, într-adevăr, foarte tridimesional (în varianta aia mai scumpă, nu cea de pe calculatoarele oamenilor de rând) , mai lacom în memorie, mai lent, revoluţionar în sensul în care, în multe cazuri, nu mai găseşti nimic şi nu mai înţelegi nimic (şi n-am timp să-nţeleg ; viaţa mea e destul de plină ca să nu mă amuz căutând un buton pe care Microsoft a hotărât să-l mute pe nepusă-masă cu totul şi cu totul în altă parte ; întorcându-ne la studiul de caz, cu riscul de a te şoca, dragă cititorule/cititoareo politically correct/ă, e ca şi cum o dată la doi ani sexul iubitei/buza ceainicului s-ar afla în altă parte, şi s-ar activa cu altă comandă…) . Un sistem secure până la paranoia – îmi petrec timpul răspunzând « oui » la întrebarea « chiar vrei să activezi programul cutare ? n-ar fi bine s-o faci, ia mai gândeşte-te… », paranoia împinsă până la cazul amuzant în care anumite procese Windows sunt pârâte de altele, cum că, chipurile, ar fi intruziuni suspecte… Curat MacCartism.
După mine, Windows 2000/XP cu Office 97 şi Internet Explorer 7 (sau Opera 8) sunt/erau suficiente pentru a servi omenirea până la ajungerea primei echipe de coloni pe Sirius – dacă până atunci nu crăpăm cu toţii, a doua alternativă fiind din păcate mai probabilă. La ce bun să născoceşti revoluţii acolo unde n-au ce căuta, să reinventezi chibritul la fiecare doi ani ca să-ţi păstrezi cât mai mulţi muşterii ? Cearceafurile de pat nu se revoluţionează o dată la doi ani. Nici chibriturile, şi în cele din urmă nici televizoarele – le-ai făcut plate, gata, misiunea lor a fost îndeplinită – pe urmă, cum să le mai faci – ovale, transparente, microundice, aromatice… ?
Şi nici calculatoarele. Numai că, uite, mondializarea e o revoluţie permanentă, a cărui mobil e reinventarea eternă a chibritului, consumismul fiind motorul, şi scopul chestiei în sine contând prea puţin, mult prea puţin. Şi dacă voi continua cu remarcile-astea, o să mă ia toţi de comunist, chit c-am atârnat preventiv în post-ul precedent poza lui Che Guevara cu coarne. No future. No future, mes amis. Şi toate astea de la un pahar cu apă.