Toate la timpul lor.
O reclamă pentru Calvin Klein din 1982 o înfăţişa pe Brook Shields mulată-n blugii ei: "Nimic nu încape între mine şi Calvin Klein." Cu câţiva ani înainte, o reclamă pentru blugii Jesus semnată de Oliviero Toscani, care avea să devină director artistic la Beneton, inventatorul conceptului de "united colors", făcuse scandal în Italia. Pe fundul fetei era scris: "He who loves me follows me" (Cine mă iubeşte mă urmează). Începând cu anii 80, blugii au recăpătat statutul lor iniţial de pantaloni. (Emmanuel de Waresquiel, Le siècle rebèle – dicţionarul contestaţiei în secolul XX).
Ce-i cu citatul ăsta nărod? N-o să mă credeţi, dar habar n-am. Vinovat e el. Însă cum îmi plac jocurile de noroc, în spirit dadaist (nu zic suprarealist, că nu-mi place să vorbesc urât) am relevat leapşa. Cred că jocuri din astea ar trebui să aibă loc mai des. Mai mult ludism / nudism, şi mai puţină premeditare, că prea multă minte face rău la stomac.
În altă ordine de idei, sunt conştient că n-am mai postat de muuuult şi că am promis să nu mă scuz niciodată pe acest blog în legătură cu frecvenţa mesajelor mele… dar mă tratez. O să-l fac, probabil, într-un viitor apropiat. Ce anume? Păi, comming bacu'.
Până una alta, profit că e doar 31 ianuarie ca să urez la toată lumea care a dat cu felicitări în mine La Mulţi Ani şi Crăciun Fericit (aici, în Franţa, se cuvine să zici La Mulţi Ani până pe 31 ianuarie. Ceea ce mă aranjează. Tot aici, luna ianuarie poate fi consemnată în registrele contabile ca "31 decembrie". Ca şi cum perioada respectivă ar trebui să permită digerarea Crăpelniţei de Sărbători şi ieşirea din mahmureală.) Aşa şi cu mine. Aşa şi cu mine, ce? Revin mâine. Mâine, când, de altfel, pe ABC o să fie prime time-ul din sezonul 4 din LOST. Îl aştept ca pe americani.
O reclamă pentru Calvin Klein din 1982 o înfăţişa pe Brook Shields mulată-n blugii ei: "Nimic nu încape între mine şi Calvin Klein." Cu câţiva ani înainte, o reclamă pentru blugii Jesus semnată de Oliviero Toscani, care avea să devină director artistic la Beneton, inventatorul conceptului de "united colors", făcuse scandal în Italia. Pe fundul fetei era scris: "He who loves me follows me" (Cine mă iubeşte mă urmează). Începând cu anii 80, blugii au recăpătat statutul lor iniţial de pantaloni. (Emmanuel de Waresquiel, Le siècle rebèle – dicţionarul contestaţiei în secolul XX).
Ce-i cu citatul ăsta nărod? N-o să mă credeţi, dar habar n-am. Vinovat e el. Însă cum îmi plac jocurile de noroc, în spirit dadaist (nu zic suprarealist, că nu-mi place să vorbesc urât) am relevat leapşa. Cred că jocuri din astea ar trebui să aibă loc mai des. Mai mult ludism / nudism, şi mai puţină premeditare, că prea multă minte face rău la stomac.
În altă ordine de idei, sunt conştient că n-am mai postat de muuuult şi că am promis să nu mă scuz niciodată pe acest blog în legătură cu frecvenţa mesajelor mele… dar mă tratez. O să-l fac, probabil, într-un viitor apropiat. Ce anume? Păi, comming bacu'.
Până una alta, profit că e doar 31 ianuarie ca să urez la toată lumea care a dat cu felicitări în mine La Mulţi Ani şi Crăciun Fericit (aici, în Franţa, se cuvine să zici La Mulţi Ani până pe 31 ianuarie. Ceea ce mă aranjează. Tot aici, luna ianuarie poate fi consemnată în registrele contabile ca "31 decembrie". Ca şi cum perioada respectivă ar trebui să permită digerarea Crăpelniţei de Sărbători şi ieşirea din mahmureală.) Aşa şi cu mine. Aşa şi cu mine, ce? Revin mâine. Mâine, când, de altfel, pe ABC o să fie prime time-ul din sezonul 4 din LOST. Îl aştept ca pe americani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu